Specializarile florii la angiosperme

Articol vizualizat de 10327 ori

        In esenta, floarea la angiosperme este privita ca un stem modificat, cu noduri si internoduri micsorate. Prin urmare, floarea se dezvolta pe o tulpina modificata sau in axila modificata a unei frunze. Structura unei flori include un meristem apical cu crestere limitata.
        Florile pot fi atasate de planta in mai multe moduri. Daca floarea se formeaza direct pe tulpina fara "codita" proprie sau direct in axila unei frunze se numeste sesila. In caz contrar, "codita" florii se numeste peduncul. Daca pedunculul sustine un grup de flori atunci fiecare dintre "coditele" micilor flori se numeste pedicel. Pedunculul si pedicelele se termina prin niste portiuni verzi, bombate numite receptacule. Aceste receptacule sustin, de fapt, elementele florale.
        Elementele structurale ale florii sunt asezate unele dupa altele pornind de la exteriorul florii spre centru: caliciul format din sepalele verzi sau colorate, corola cu petale subtiri, catifelate si colorate, androceul cu unul sau doua siruri de stamine si gineceul.
        Scopul primar al unei flori este reproducerea. In acord cu aceasta, fiecare floare are o structura si un aspect menite sa incurajeze la maximum transferul polenului intre florile apartinatoare unei specii si fertilizarea ulterioara a ovulelor pentru producerea semintelor ce formeaza noua generatie. Aceste adaptari au determinat includerea florilor in trei mari clase: cleistogame, entomofile si anemofile.
        Florile cleistogame se autopolenizeaza fie ca florile se deschid sau nu. Multe specii se salvie sunt prevazute cu flori cleisogame. Aceste tipuri de flori sunt capabile sa produca seminte insa varietatea genetica in cadrul speciilor este cu mult limitata.
        Florile entomofile atrag si folosesc insecte sau diverse pasari mici pentru transportul polenului de la o floare la alta. Aceste flori sunt probabil cele mai adaptate. Multe dintre ele atrag doar o anumita specie de insecte capabile sa transfere polenul si sa realizeze reproducerea. Aceasta relatie floare-polenizator s-a transformat intr-o coevolutie in cadrul careia atat floarea cat si polenizatorul s-au adaptat reciproc unul la cerintele celuilat. Membrii depind atat de mult unii de altii incat in zonele unde populatiile de polenizatori specifici sunt amenintate cu disparitia, populatiile florilor polenizate de acestia au cunoscut un adevarat regres.
        Florile entomofile atrag polenizatorii prin forma, culoare sau miros. Unele specii au glande nectarifere ce atrag polenizatorii ce cauta nectarul nutritiv. In plus, exista flori ce au dezvoltat asa-numitii "ghizi pentru nectar" care arata insectelor unde anume sa caute necatrul. Acesti ghizi sunt vizibili in lumina ultravioleta perceputa de albine sau alte specii de insecte. Majoritatea florilor entomofile atrag polenizatorii prin miros, culoare si forma. Cele mai multe insecte care percep culorile sunt atrase de florile viu colorate. In ce priveste mirosul, acesta poate fi perceput doar de o anumita specie sau poate fi puternic fiind perceput chiar si de om. El poate fi placut, parfumat sau chiar extrem de neplacut (exista flori care miros asemeni cadavrelor in descompunere). Florile ce au vizitatori nocturni (lilieci, molii) sunt de obicei albe iar atractia polenizatorilor se face preponderent prin intermediul mirosului. Unele flori entomofile sunt capabile de mimetism. Exista, spre exemplu, o specie de orhidee care atrage masculii albinelor imitand extrem de fidel, forma, coloritul si mirosul specifice femelor acestei specii. In cursul perfectionarilor florile entomofile si-au perfectionat chiar si aranjarea elementelor florale, asigurandu-se ca oriunde ar ateriza polenizatorul, transferul grauncioarelor de polen pe corpul acestuia sa se realizeze neaparat.
        Florile anemofile folosesc vantul pentru a-si transfera polenul de la o floare la alta. Deoarece nu au nevoie sa atraga insecte sau alte pasari, acestea sunt florile cele mai putin spectaculoase. Organele de reproducere, femele si mascule se gasesc in flori separate, iar staminele si stigmele sunt asezate in varful unor filamente lungi pentru a facilita imprastierea si captarea grauncioarelor de polen. Spre deosebire de polenul florilor entomofile, cu granule mari, lipicioase, bogate in proteine, la florile anemofile, grauncioarele de polen sunt mult mai mici, foarte usoare si putin nutritive pentru insecte si pasari.
        In oricare din aceste clase le-am putea include florile angiospermelor au cunoscut si cu siguranta vor mai cunoaste adaptari uluitoare, capabile sa le usureze si sa le asigure reusita reproducerii in cadrul diverselor specii.

---

Imagini Specializarile florii la angiosperme

---

Voteaza: Specializarile florii la angiosperme

Comenteaza: Specializarile florii la angiosperme

Articole similare :